,,Discutăm, analizăm, ne sfătuim. Bună dimineața, prieteni!" a scris Negoită ca explicație pentru o fotografie care-l arată pe șantierul parcării subterane Decebal. Unii dintre cei care au comentat postarea au atras atenția că edilul nu pare să respecte normele de distanțare socială. Nici el, nici cei doi specialiști cu care discută nu poartă măști sanitare sau mănuși și stau la mai puțin de un metru și jumătate unul de celălalt.
Edilul sectorului 3 a fost filmat, dumincă, în timp ce se plimba cu bicicleta, împreună cu iubita sa, prin Parcul IOR, care oficial este închis, potrivit restricțiilor privind combaterea extinderii noului coronavirus. Negoiță a explicat că s-ar fi aflat în inspecție pe șantierul din parc.