Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pentru asigurarea măsurilor specifice, a fost mobilizată în zonă o ambulanţă SMURD.
"Din informaţiile primite de la apelant, câteva persoane aflate în zonă s-au adăpostit la standurile/ chioşcurile din zonă", a transmis ISU.
În cursul ultimelor zile, mai multe mesaje de acest fel au fost transmise de autorităţi pentru a semnala prezenţa animalelor sălbatice pe domeniul Peleş.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova a informat, miercuri, că un echipaj a fost direcţionat să intervină în zona apropiată a Castelului Peleş, unde a fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu pui.
Conform sursei citate, la faţa locului s-a constituit o echipă de intervenţie formată din reprezentanţi ai autorităţilor locale cu atribuţii în astfel de situaţii, în vederea localizării, identificării şi relocării exemplarelor de urs, însă din cauza faptului că s-a înnoptat, a fost luată hotărârea ca activitatea să se amâne pentru ziua următoare.