Cetăţenii au fost sfătuiţi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui să-şi ia măsuri de protecţie individuală, să închidă ferestrele şi uşile şi să se adăpostească în locuinţe.
Pompierii militari intervin în zonă pentru stingerea incendiului. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi, nu au fost semnalate victime. Prefectul Eduard Popica s-a deplasat la locul producerii incendiului, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui. Pompierii militari vasluieni au lichidat incendiul după câteva zeci de minute, conform Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul ar fi izbucnit după ce în depozitul respectiv nişte copii s-au jucat cu focul.
"La faţa locului au fost deplasate şase autospeciale, dintre care trei cu apă şi spumă şi două operative şi o ambulanţă. Acţiunea este condusă de inspectorul - şef al ISU "Podul Înalt" Vaslui, col. Ghiorghe Blagoci. Au ars resturi de PVC, carton şi recipiente în care se mai aflau mici cantităţi de diluanţi, ceea ce a dus la mici explozii. De asemenea, au ars cabluri electrice de medie tensiune. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Cauza probabilă a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spaţii deschise", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.