Medicii spun că după ce a fost operat se simte bine şi va fi externat luni sau marţi.
"Rică Răducanu a ajuns la spital cu un adenom de prostată cu retenţie urinară a fost operat de şeful secţiei de urologioe. În prezent starea dânsului de saănătate este una favorabilă. A primit tratamentul corespunzător se va externa luni sau marţi, în funcţie de cum îşi reia activitatea de micţionare şi în momentul în care se va scoate sonda urinară. Domnul Răducanu este foarte glumeţ, starea dânsului de spirit şi-o menţine. Diagnosticul în principiu este unul destul de complicat, dar dacă se intervine la timp, totul poate duce în direcţia corectă", a spus Ioan Bogdan Furtună, directorul medical al Spitalului Colentina.
Reamintim, marele fost fotbalist a avut câteva probleme de sănătate în ultima vreme. Pe de-o parte, potrivit declaraţiilor lui Răducanu, a fost nevoit să urmeze tratamente de recuperare pentru durerile de la genunchi. În plus, în primăvară a avut o altă problemă gravă de sănătate, recuperându-se cu greu după o răceală la plămâni.