"Încă o dată, aşa cum am făcut şi aseară, îl felicit pe Klaus Iohannis, e un preşedinte legitim. Sunt convins că va face tot ce ţine de el pentru a face bine României. Din acest punct de vedere, România a dovedit că este o democraţie consolidată. Îmi exprim şi eu, şi toţi liderii coaliţiei de guvernare dorinţa de dialog cu noul preşedinte legitim. Sunt absolut convins că domnia sa va dori să dialogăm şi să încercăm să facem împreună cât mai mult bine poporului român şi ţării. România are nevoie, mai mult decât oricând, de stabilitate şi predictibilitate. Din punct de vedere strict personal, mi-ar fi cel mai uşor, cel mai simplu şi cel mai de dorit, cel puţin pentru familia mea, să mulţumesc celor cu care am lucrat până acum şi...", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, luni, într-o conferinţă de presă.
"Dar, aşa cum noi respectăm votul dat ieri, românii au votat în 2012 pentru o coaliţie de guvernare, un program de guvernare şi un Guvern care a încercat până acum să-şi facă datoria faţă de români şi ne-o vom face în continuare. Cât timp am sprijinul coaliţiei parlamentare, sunt hotărât să rămân în funcţia de prim-ministru şi să ducem până la alegerile din 2016 la îndeplinire programul pentru care am fost ales", a completat Ponta.
Totodată, liderul PSD s-a arătat dispus să ducă mai departe actul de guvernare în condiţiile în care reprezentanta Opoziţiei, ACL, nu are, în momentul de faţă, o coaliţie care să asigure "stabilitate".
"Cred cu toată obiectivitatea că ACL, care e acum reprezentanta Opoziţiei, încă nu are o echipă guvernamentală, un program care să ne asigure stabilitate, predictibilitate şi dezvoltare. Intenţionez, deci, să continui actul de guvernare alături de PSD, UNPR, PC, UDMR şi PLR", a spus Ponta.
"Nu se schimbă cota unică, nu se măresc taxe şi impozite. Avem un buget pentru 2015-2016 de pregătit", a mai spus Ponta.
Referitor la votul din diaspora, liderul PSD a susţinut că se simte nevoia unei legislaţii noi.
"Este evident că România are nevoie de o nouă legislaţie şi o nouă logistică privind votul compatrioţilor noştri din Diaspora. Aproape 400.000 de români au votat ieri. Dacă va exista un acorcd cu ACL, vreau să facem o comisie parlamentară şi, la începutul lui 2015, să elaborăm legislaţia care să asigure participarea la vot a tuturor românilor din ţară şi din diaspora", a spus Ponta.
În ceea ce priveşte scurta activitate a lui Teodor Meleşcanu în cadrul Ministerului de Externe, Ponta a declarat că acesta "a făcut tot ce putea face".
"Voi încerca să salvez prestigiul MAE. Domnul Meleşcanu a venit în ultimul moment, a făcut tot ce putea face din punct de vedere legal şi omenesc, nu a venit ca să rămână ministru de Externe. Cred că s-a muncit foarte mult, dar e nevoie de o schimbare de legislaţie", a mai spus Ponta.
În acelaşi timp, liderul PSD a ţinut să transmită şi un mesaj colegilor de partid.
"Referitor la partidul pe care încă îl conduc: electoratul ne-a dat ieri un mesaj foarte puternic şi trebuie să avem decenţa si înţelepciunea să tăcem din gură o perioadă. Toţi! Să ne gândim ce trebuie schimbat. Azi, cei pe care i-am văzut vorbind, Negoiţă şi Vanghelie, au pierdut foarte rău în sectoarele lor. Suntem partidul care atrage cel mai mare vot negativ. Din acest motiv, după ce ne gândim bine de tot, împreună cu Liviu Dragnea, o să putem trage concluzii şi să schimbăm PSD în direcţia în care oamenii o aşteaptă, nu în cea în care vrem noi, câţiva lideri. Voi avea grijă să păstrez partidul unit", a spus Ponta.
"Primul mesaj pe care trebuie să-l dăm e chiar mâine, la Camera Deputaţilor. Mâine, toţi cei din coaliţie vom vota pentru respingerea definitivă a Legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor justiţiei. E un prim mesaj că am înţeles ce ne-a transmis electoratul ieri", a spus Ponta.
În finalul discursului, Victor Ponta a transmis un mesaj către alegătorii săi: "Vreau să le transmit celor peste 5 milioane de români care m-au votat că sunt foarte onorat de sprijinul lor, mă simt foarte obligat de ei, voi încerca să-i apăr, să-i reprezint şi să-i protejez."
"Mi-am dorit cel mai mult ca preşedintele şi premierul să lucreze împreună pentru ţară. Eu pot face lucrul acesta, cred că va putea să-l facă şi domnul Iohannis", a încheiat Ponta.