REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit datelor BEC, Klaus Iohannis a primit 6.288.769 de voturi, în timp ce Victor Ponta a fost votat de 5.264.383 persoane.
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică un procent de 64,10%.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscriși în listele electorale permanente — 10.042.721. Cei care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului — 1. 569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane.
Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111.
Potrivit rezultatelor provizorii furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC va mai primi în cursul zilei de miercuri procese verbale scrise privind centralizarea votului din județe, urmând ca joi să fie încheiat procesul verbal final și trimis spre validare la CCR, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.