Irina Margareta Nistor este o persoană fascinantă. Are umor, inteligenţă şi spontaneitate, trei atribute pe care oricine stă de vorbă cu marele critic de film trebuie să le remarce. Ajunsă la 62 de ani, "cea mai cunoscută voce după Nicolae Ceauşescu" în anii \"80, aşa cum a fost definită Irina Margareta Nistor, a povestit modul cum a trăit zilele Revoluţiei din 1989, cu amănunte şi detalii scoase din sertarele memoriei pentru prima dată, într-un interviu acordat jurnalistului Cristian Otopeanu.
Cu o tulburătoare onestitate, omul care a văzut mii de filme, care a tradus şi a dublat LIVE aproximativ 5.000 de filme în total, dintre care aproximativ 3.000 până la Revoluţia din 1989, a relatat pentru realitatea.net întâmplări autentice, văzute şi trăite în decembrie 1989, în Televiziunea Română.
Pe tot parcursul interviului, Irina Margareta Nistor a vorbit clar, cursiv, cu inflexiuni ale vocii specifice momentelor relatate. Exact ca atunci când dubla filmele.
- realitatea.net: Doamna Irina Margareta Nistor, povestiti-le cititorilor site-ului Realitatea cum ati trait anii comunismului, lucrand in TVR! Si cum v-ati angajat la televiziunea nationala?
- Irina Margareta Nistor: Eu am intrat in TVR in 1980, cand aveam 23 de ani, si m-au angajat in 1983, cand aveam deja 26 de ani. Nu m-au angajat din prima pentru ca nu eram membru de partid si nici nu am vrut sa ma fac membru de partid si am scapat pentru ca au avut nevoie de mine si nu au avut incotro. Vezi? Daca ai un talent, se poate...
Apoi, m-am maritat la biserica. Toata lumea zicea "Lucrezi in Televiziune, ce se va intampla?". Nu mi s-a intamplat nimic. Dar nimeni nu avea curajul, jumatate dintre musafirii mei au venit direct la petrecere, nu au avut curajul sa intre in biserica. Eu m-am maritat la 30 de ani. Deci, sunt multe lucruri pe care oamenii nu le stiu.
Ar fi bine sa nu uitam, de exemplu, faptul ca pe atunci era o lege prin care, daca depaseai 25 de ani, daca erai nemaritata si nu aveai copii, iti luau 10 la suta din leafa.
Si sa nu uitam legea aceea nenorocita, a avortului. Au murit enorm de multe femei din cauza aceasta. Apoi, iarasi este o chestie pe care lumea nu o stie, daca nu intrai la facultate, erai obligat sa te angajezi si cand te angajai nu mai aveai timp sa inveti suficient, deci sansele tale de a mai intra vreodata scadeau exponential. Eu, insa, am intrat din prima la "franceza cu engleza".
Plus ca, daca te gasea militianul pe strada, iti cerea buletinul si te intreba ce faci, iar tu ziceai ca nu lucrezi nicaieri, spuneau: "A, da? Vagabondaj". Deci, exista o lege. Si aveai in cap ca, desi erau 7 pe un loc, trebuia sa intri.
Irina Margareta Nistor: "Am tradus filme pe casete video până în 1996, când s-a introdus legea copyrightului"
- Cum ati ajuns sa traduceti circa 3.000 de filme doar pana la Revolutia din 1989?
- Eram in casa unui domn inginer Zamfir, care statea vis-a-vis de TVR, in fosta casa a lui Ion Fintesteanu, un actor foarte mare. Vaduva lui Fintesteanu i-a vandut intai jumatate de casa domnului Zamfir, apoi si cealalta jumatate, pe care, probabil din casetele video vandute, a reusit sa o cumpere.
Era un demisol, o camaruta, nu as putea spune ca era chiar izolata fonic, drept dovada ca, din cand in cand, se auzea catelul lor. Erau doua video-uri, un televizor color, initial era alb-negru, apoi am cerut unul color. Mi-au pus unul mic, de masina, iar eu le-am cerut sa fie un televizor mai mare, asta a fost singura pretentie.
Apoi, aveau un mixer la care se legau microfonul si castile si de pe primul se copia pe al doilea, cu vocea mea cu tot. Era totul in timp real, nu puteam sa ma opresc, timp de trei sau patru ore. Era la prima vedere. Daca ma opream, trebuia sa o iau de la capat.
- Trebuie sa spunem, totusi, ca era o munca la negru, nu?
- Da, totul era la negru.
- Si nu va era teama ca cineva va putea reclama, mai ales in acea perioada?
- Putea sa fie la ceva care se chema ilicit, dar afacerea nu era a mea, era a domnului Zamfir, eu luam pe traduceri. Nu exista legea copyright-ului, care s-a dat abia in 1996, de ziua mea, pe 26 martie. Si din momentul acela nu am mai tradus niciodata. Decat, stiu eu, pentru copiii de 4 ani, la un festival, dar pe casete niciodata.
Irina Margareta Nistor: "Mitingul lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie 1989 m-a prins în televiziune"
- Va propun sa derulam inainte banda timpului, pana in decembrie 1989. Unde erati la inceputul Revolutiei din Bucuresti?
- Eram la ziua Cristinei Cociovescu, critic de film si istoric de film. Pe 21 decembrie era nascut Stalin si noi o tachinam pe acest subiect. Era de fata si Alexandru Tatos si stiu ca am stat si ne intrebam oare ce se va intampla, incercam sa ne gandim la consecinte. Personal, nu imi faceam foarte mari sperante, mai ales ca venea foarte repede dupa ce se petrecuse la Timisoara si stim cum a fost acolo, cum a fost totul reprimat cu o salbaticie extraordinara.
Imi amintesc si acum, ascultam Europa Libera. Deci, nu ne faceam mari sperante. Apoi, tin minte ca a venit tatal meu sa ma ia acasa, desi ne desparteau doar vreo trei strazi. Este clar ca il trimisese mama, stiam ca sunt impuscaturi in centru, ca este o revolta suficient de mare.
- Dar unde v-a prins mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie 1989?
- Mitingul lui Ceausescu m-a prins in televiziune, in biroul lui Ion Bucheru, care era seful Sectiei de Programare Film in televiziune si care fusese director de casa de filme si despre care se spunea ca, un timp, i-ar fi scris discursurile lui Ceausescu. Nu stiu daca era adevarat sau nu, dar in orice caz eram in biroul lui.
Ne uitam la televizor, eu ma dusesem sa fac un desfasurator pentru ziua urmatoare. In momentul in care a fost primul zgomot, de la care s-a spart mitingul, el a zis "Gata, s-a sfarsit". Era mult mai in varsta, avea cu vreo 25 de ani mai mult decat mine, avea cu totul alt tip de experienta. El a fost convins ca acela a fost declicul sau avea informatii mult mai bune, pentru ca era mai apropiat cercurilor de putere.
De asemenea, tin minte ca ar fi trebuit sa ma duc la Jilava, sa caut si vizionez filme, pentru ca era stabilit ca de Revelion sa fac o emisiune despre noaptea dintre ani. Aveam nevoie de niste imagini cu Anul Nou, pentru ca de Craciun nu era voie.
- Cum ati trait acele momente, fiind in televiziune?
- Se facea transmisiunea din car, iar directorul TVR era Constantin Petre, care nu a taiat filmarea. In mod normal, in asemenea cazuri, filmarea se taie. De aceea avem imaginile astazi si cred ca este bine de stiut acest lucru, pentru ca era suficient ca directorul TVR sa spuna "Nu! Gata!" si este clar ca astazi nu am mai fi avut povestea cu balconul si tot ce se stie. Telespectatorii au vazut atunci un carton cu "Transmisiune directa", dar imaginile din car s-au pastrat, iar oamenii le-au vazut ulterior.
Altfel, in sambata respectiva ar fi trebuit sa fie "La sfarsit de saptamana", care era o emisiune pe care o incepuse Tudor Vornicu. Nu aveai voie sa folosesti cuvantul "weekend". O saptamana facea Tudor Vornicu, o saptamana facea Liviu Tudor Samuila. Pentru ca Tudor Vornicu murise in aprilie, preluase, cred, Ileana Pop.
Irina Margareta Nistor: "Am fost în studioul 4 al TVR, când acolo vorbeau Iliescu, Roman și ceilalți"
- Bun, pe 22 decembrie ce ati facut? Ati fost si dumneavoastra in studioul 4 al TVR, acolo unde au vorbit Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Ion Iliescu si ceilalti?
- Da. Tin minte ca au vorbit foarte multi acolo. Si era multa paza, nu puteai trece. Televiziunea este in felul urmator: este turnul, unde sunt redactiile, si studiourile, care sunt in partea cealalta. Practic, trebuia traversat un coridor de la etajul I, iar acolo erau niste militari inarmati si stiu ca ne-au dat un fel de parola, dar nu o mai retin acum. Cert este ca, odata, am uitat parola, dar un soldat mi-a recunoscut vocea si am putut trece.
Studioul 4 era in felul urmator. La intrare, erau regia, butoanele si stiu ca la butoane a stat multa vreme Olimpia Arghir, o foarte mare regizoare de teatru, de teatru TV. Iar ea era secondata aproape tot timpul de Silviu Brucan, care aproape ca nu s-a miscat de acolo. Stim foarte bine ca Silviu Brucan era dintre cei pregatiti sa ia puterea, odata cu Iliescu. Era clar.
Irina Margareta Nistor: "Ion Iliescu avea un magnetism extraordinar. Uram comuniştii, dar nu îmi puteam lua ochii de la el. La fel și Petre Roman, avea un anumit tip de magnetism"
- Care a fost impresia dumneavoastra atunci cand l-ati vazut in studioul 4 al TVR pe Ion Iliescu?
- Imi aduc aminte ca prima data cand l-am vazut stiam cine este, adica stiam ca este un comunist, nu retin daca neaparat ii stiam numele, si in mod normal nu ar fi trebuit sa ma uit spre el. Ura mea fata de ei era majora si introdusa de la trei ani in sange, pentru ca de la trei ani mi s-a spus "Vezi, ai grija, ca tu vorbesti mult, sa nu spui ca avem icoane in casa...".
Deci, stiam ca Ion Iliescu este un personaj la limita, sigur, nu era la fel de rau ca Ceausescu, dar tot pe acolo. Si imi aduc aminte ca avea un magnetism extraordinar. Nu puteam sa imi iau ochii de la el. As fi vrut sa nu ma mai uit spre el... Avea un magnetism formidabil, avea un magnetism teribil. La fel si Petre Roman. Avea un magnetism... Din nou, nu as fi vrut sa ma uit...
- Interesant...
- Pe Roman l-am vazut si dupa vreun un an si ceva mai tarziu. Eram la Cazinoul din Sinaia, era muzica clasica, nu mai stiu ce, Petre Roman a iesit la balcon si m-am uitat o clipa, apoi mi-am coborat privirea, avea un anumit tip de magnetism...
Se spunea asa despre Sophia Loren, ca, oriunde ar fi intrat, in acel moment absolut toata lumea, barbati, femei, copii se uitau... Era un magnetism, un dar. Revenind, in ceea ce se intampla in studioul 4, clar, Silviu Brucan era cel care decidea.
Amintiri cu Silviu Brucan, din studiourile TVR
- Silviu Brucan vorbea ceva? Spunea ceva sau doar supraveghea?
- Stiu o chestie in ceea ce ma priveste. Cornelia Radulescu, cea care facea Teleenciclopedia si care era un redactor de televiziune cu multe emisiuni, anchete, a zis ca aduce ea de acasa "Ferma Animalelor" de Orwell, sa il traduc si sa il difuzeze pe post. Nu il facusem niciodata pe caseta, urma sa intru si sa il fac in direct, il vedeam pentru prima data. Si tin minte ca aveam o bluza visinie cu negru, o luasem de la mama. In timp ce traduceam filmul, mama auzea toate impuscaturile de la TVR, care erau atunci, si asta, la cateva zile dupa aceea, de frica, i s-a declansat un diabet care i-a scurtat viata.
- Dumneavoastra nu va era frica in acele zile, in care se tragea, mai ales in zona TVR?
- Sincer, eu, cand eram in studio, nu ma gandeam ca se trage, ma concentram ca am de tradus la prima vedere si in fata atator oameni. Era LIVE total si, mai mult decat atat, atunci cand traduceam pentru o caseta era una, dar acum era altceva, era stresul mai mare.
- V-am intrerupt pentru precizari, va rog sa continuati.
- Si am intrat putin mai inainte in studio, am vorbit putin despre Orwell, despre anul 1984, Cornelia hotarase asta, iar atunci l-am auzit pe Silviu Brucan spunand "Opriti! Ce cauta asta? Ce este cu filmul asta aici? Noi nu avem nimic cu comunismul, doar cu Ceausescu". Din fericire, nu m-a oprit nimeni.
- Tin minte ca seara, la TVR, dupa 23 sau 24 decembrie 1989, se difuzau desene animate, la care ma uitam, copil fiind.
- Da. In perioada aceea, ma chemasera sa traduc desene animate. Pe post ziceau "Armata e cu noi, apa este otravita, nu stiu ce terorist a fost prins" si, la un moment dat, bagau desene animate. Viorica Bucur, care plecase din TVR de ceva vreme si era la Stefan Gheorghiu, avea o colectie intreaga.
Academia Stefan Gheorghiu, care era o scoala de partid, parea mai libera decat televiziunea. Viorica Bucur alesese sa fie profesoara acolo, acum se intorsese si avea o colectie de desene animate, pe care eu le-am dublat. George Militaru, regizorul, care era la butoane, a bagat un speţ in stanga imaginii cu mine, cu castile, in timp ce traduceam. Atunci a vazut lumea cine este vocea care traducea, atunci m-au cunoscut oamenii.
- Aveti imaginile de atunci?
- Nu am nicio imagine de atunci. Se pare ca lumea ar fi tras. Eu nu aveam nici macar video pe vremea aia, in 1991 am avut primul video. Deci, in toata perioada aceea, am fost in studioul 4. Si imi aduc aminte ca Victor Ionescu a venit cu o idee buna, sa dam "Dictatorul", cu Charlie Chaplin, care il interpreta pe Hitler.
Cum i s-au părut actorii Sergiu Nicolaescu, Victor Rebengiuc și Florin Piersic, care vorbeau la TVR în zilele Revoluției
- In studioul 4 era si Sergiu Nicolaescu. Ce impresie v-a lasat?
- Foarte convins de ceea ce spunea. Era foarte actor... Cred ca i se parea ca va fi rolul vietii lui. A trait acel moment cu foarte mare intensitate. Multi spun ca el a organizat o parte, ca se pricepea sa organizeze multimi, eu nu stiu cat de adevarat este sau nu acest lucru, dar mi s-a parut dintre cei foarte sinceri.
- Altcineva?
- Amintirea cea mai puternica, de fapt sunt doua amintiri, Victor Rebengiuc cu celebra hartie de care era mare nevoie, si Florin Piersic, care a povestit de tatal lui, de mama lui, pe care i-ar fi vrut in viata, ca sa se bucure de treaba asta.
La fel si eu, cu bunicul meu, alaturi de care am ascultat prima data Vocea Americii, Europa Libera, el imi spunea "Punguta cu doi bani" si ma invatase o multime de lucruri, facuse doua facultati de inginerie, sigur ca asta imi doream si eu, sa fie acolo si sa se bucure, mai ales ca era convins ca, din pacate, comunismul va dura cateva sute de ani.
- Cum era atmosfera in Bucuresti in zilele Revolutiei din 1989? Cum ajungeati la serviciu?
- Eu luam metroul de la Piata Muncii, trebuia sa schimb la Victoriei si tin minte ca se formasera niste echipe de oameni care te pipaiau din cap pana in picioare. Si cand coborai la Aviatorilor ca sa urci pe scari, sa mergi la TVR, la fel. Cand ieseai din metrou si intrai pe Pangratti, pe jos se aluneca. Si te puneau sa mergi cu mainile pe cap, cu mainile sus, asa ca puteai sa iti rupi gatul artistic. Pe vremea aceea s-au dat arme la toata lumea, dar nu toata lumea le-a dat inapoi...
- Cum reactionau oamenii in TVR in zilele Revolutiei? Se bucurau sau erau circumspecti?
- Unii se bucurau, altii erau circumspecti. Era o institutie considerata de gradul 0 si eram invatati fiecare sa ne temem de celalalt. Fiecare il banuia pe celalalt. Si asta se transmite de la generatie la generatie, nu stiu cum, sunt oameni care nu au prins acea perioada si tot au chestia asta, sa il banuiasca pe celalalt. Ceea ce este o chestie grava. In primul rand ca este foarte obositor si, apoi, stii cum este, lucrurile pe care nu le poti modifica, nu te mai gandi la ele. Asta este! E, bine, nu este, la revedere!
Irina Margareta Nistor: "Nu mi-am cerut niciodată dosarul de la Securitate, nu vreau să știu cine m-a turnat. Nu vreau să am surprize neplăcute"
- Apropo de banuieli, v-ati vazut dosarul de la Securitate?
- Nu! Nu mi-am cerut niciodata dosarul, nu vreau sa stiu cine m-a turnat. La ce imi foloseste? Eu nu am vrut sa stiu nimic.
- Nu ati fost macar un pic curioasa sa stiti?
- Nu! Nu! Nu! Nu vreau sa am surprize neplacute. Cunosc oameni poate mult mai stabili nervos decat mine si care au avut socuri foarte mari, deci nu, nu vreau. Chiar nu. La ce imi foloseste? Nu am vrut sa stiu nimic, nu am curiozitati din astea.
- Cum asa?
- Pentru ca este foarte greu sa distingi cine a facut-o pentru ca nu a avut incotro, cine... Si la ce bun? De ce? Iar eu nu sunt banuitoare de felul meu si imi este foarte bine.
Pe Irina Margareta Nistor a impresionat-o Tudor Vornicu și l-a "copiat" pe Cristian Țopescu
- Legat de perioada petrecuta in TVR, cine v-a placut ca om?
- Tudor Vornicu.
- De ce?
- Pentru ca isi iubea enorm publicul. Pentru ca era in stare de orice ca sa vedem ceva in plus. Cea mai buna dovada o reprezinta toate festivalurile Cerbul de Aur de la inceput. A reusit sa aduce nume mari, precum Iglesias, care avea sa faca o cariera dupa aceea. La Tudor Vornicu era si o chestiune de fler, de respect.
Apoi, incerca sa aduca filme bune. La un moment dat, a dat "Pe aripile vantului" in episoade. De asemenea, el este primul care a adus ABBA in Romania si a iesit un scandal ingrozitor, astia au zis ca nu vor sa plateasca si l-au pus pe el sa plateasca drepturile video pentru ABBA. El a descoperit-o pe Ursuleasa, o pianista care a murit tanara. Foarte multi au fost descoperiti de el.
Tudor Vornicu avea fler si pasiunea teribila pentru meserie. Spunea ca, mereu, orice reportaj faci, trebuie sa incepi cu ceva foarte tare si sa termini cu ceva foarte tare. A fost un personaj extraordinar si sunt fericita ca l-am cunoscut.
- Ati "furat" ceva de la un om din TVR? Mă refer la meserie.
- Da, de la Cristian Topescu (n. red: fostul mare comentator sportiv și om de televiziune). Fara sa vreau, l-am copiat. Cand facea o prezentare, mergea in nu stiu ce tara in care noi nu aveam acces, stia 1.000 de lucruri. Citise despre tara respectiva si ne ajuta sa calatorim, astfel, in tara aceea. Sau el facea descrierile, imi aduc aminte, la patinaj artistic. La fiecare rochie in parte, explica amplu, cum arata rochia respectiva, cum erau culorile, pentru ca noi aveam televiziune alb-negru pana prin 1983. Adica, eu am preluat de la Cristian Topescu stilul acesta, ideea sa nu prezint sec un film, ci sa incerc sa aflu cat mai multe lucruri despre acel film.
.