Mai mulți oameni cu icoane în mâini au început să cânte "Mântuiește Doamne, poporul tău!" și Imnul României în timpul difuzării filmului 120 de Bătăi pe Minut, care rula, duminică seară, la Muzeul Țăranului Român.
Credincioșii au urcat pe scenă MȚR cu pancarte cu mesaje precum "România nu e Sodoma și Gomora" și "Hey Soros, leave them kids alone".
În sala de cinema și-a făcut apariția și Poliția. Oamenii care au întrerupt filmul spun că "un film cu acest subiect este inadmisibil să fie proiectat" la MȚR, pentru că "este un film despre homosexuali", iar "țăranul român e creștin ortodox". Oamenii spun că nu reprezintă nicio asociație, ci sunt membri ai poporului român.
120 de bătăi pe minut este câștigătorul marelui premiu al juriului la Cannes 2017. Filmul prezintă acțiunile organizației civice ACT UP din Franța anilor 90 și activismul acesteia privind accesul persoanelor homosexuale infectate cu HIV la tratament, despre conștientizare, despre iubire și moarte.