Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a publicat, vineri, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea instituţiei, în conformitate cu prevederile Legii 296/2003.
Astfel, numărul total al posturilor din aparatul central scade de la 591 la 500 - aprox. 18%, iar cel al posturilor de conducere (directori generali, directori, şefi serviciu) scade de la 60 la 41 - 31%.
De asemenea, vor fi aduse modificări structurii Direcţiei Generale PNRR pentru eficientizarea derulării fluxurilor de lucru aferente investiţiilor şi jaloanelor finanţate.
În plus, prin comasarea altor structuri, a fost înfiinţată Direcţia Strategii, Politici de Mediu şi Managementul Fondurilor Europene. În vederea accelerării proceselor de digitalizare a activităţii la nivelul MMAP, a fost înfiinţată Direcţia Comunicare şi Digitalizare.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a explicat că etapa a doua de reorganizare va cuprinde toate instituţiile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea MMAP.
”În cazul acestora, pe lângă aplicarea aceloraşi principii - reducerea posturilor de conducere, absorbţia fondurilor europene şi digitalizarea, un alt obiectiv principal va fi întărirea structurilor teritoriale, care au fost neglijate nepermis de mult în ultimii ani”, a susţinut Fechet.
Procesul de consultare publică durează 30 de zile lucrătoare.