"(...) i-a cerut (...), persoana care se ocupa de firmele sale din alte jurisdicții, să transfere suma de 1 milion de euro din contul bancar deschis în Cipru de una dintre aceste societăți (...) în contul unei societăți care urma să îi fie indicat de (...) sau fiul acestuia (...). În consecință, a avut loc o întâlnire între (...) și (...), care i-a indicat societatea IT (...), înregistrată în SUA (Delaware), care avea deschis un cont bancar în Bulgaria. Potrivit (...), la data de 22.10.2008 (...) Cipru a transferat un milion de euro în contul deținut de societatea IT (...), de unde suma a fost retrasă în numerar de (...) în datele de 28, 29 și 30 octombrie 2008", se arată în documentul citat, scrie Agerpres.
Ulterior, la solicitarea lui Vântu, banii i-au fost remiși lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul unui partid politic.
De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obținerea unui mandat de deputat în Parlamentul României.
În acest context, din dispoziția omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, Olteanu a beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor care se ridica la zeci de mii de euro.
"Din dispoziția lui (...), în vara și toamna anului 2008 (...) (directorul (...) — (...) S.R.L.) s-a întâlnit cu Bogdan Olteanu și i-a oferit consultanță pentru campania electorală desfășurată pe parcursul anului 2008. Totodată, o echipă din cadrul (...) a realizat mai multe lucrări de analiză politică și sondaje de opinie, lucrări care au fost puse la dispoziție lui Bogdan Olteanu. (...) Prețul serviciilor prestate de echipa lui (...) era de câteva zeci de mii de euro, Bogdan Olteanu neachitând contravaloarea acestora. În condițiile în care (...) era acționarul real al (...), aceste servicii reprezintă la rândul lor un folos material furnizat în schimbul influenței exercitate de Bogdan Olteanu", mai spun procurorii DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu este acuzat de procurori că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1 milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării, banii fiind remiși la sediul unui partid politic.
Olteanu a fost reținut pentru trafic de influență, fiind prezentat vineri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"În perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri (Sorin Ovidiu Vîntu — n.r.) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (Liviu Mihaiu — n.r.). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", susțin procurorii.
Sursa citată subliniază că, ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
DNA precizează că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.