Mulți pacienți nu mai apucă nici măcar să ajungă în spitale. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență Galați sunt folosite ambulanțe pe post de saloane de ATI, pentru a furniza oxigen bolnavilor.
Măsura a fost luată întrucât nu mai sunt locuri nici în spital, nici în containerele aduse în curtea spitalului. În total, 443 de oameni luptă pentru viața lor în spitalele din Galați.
La nivel național au fost depistate 18.863 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, arată bilanțul transmis, marți, de către Grupul de Comunicare Strategică. În 24 de ore INSP a raportat 574 de decese asociate COVID-19, însă 13 sunt anterioare intervalului de referință, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 1.805 pacienți infectați, printre care și 36 de minori.
Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Un număr de 1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.