"Obținerea acestor despăgubiri nelegale de inculpat s-a datorat intervențiilor făcute de acesta direct, prin intermediul unor angajați ai societăților sale ori prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse funcții de conducere în cadrul Ministerului Mediului, Administrației Prezidențiale sau RAAPPS pe lângă autoritățile implicate în procedura de retrocedare, respectiv Primăria Municipiului Constanța, Prefectura Județului Constanța, ANRP și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervenții care au avut ca finalitate, pe de o parte, urgentarea soluționării dosarului de despăgubire, iar, pe de altă parte, soluționarea favorabilă a acestuia, prin acordarea de despăgubiri care nu i se cuveneau", se precizează în rechizitoriu, potrivit Agerpres.
Procurorii mai susțin că o persoană, care la acel moment ocupa funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, i-a intermediat lui Simu o întâlnire cu prefectul județului Constanța.
"În același scop al obținerii cât mai urgente a despăgubirilor, inculpatul Simu Horia, prin intermediul (...) — consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale la acea dată, s-a întâlnit cu prefectul județului Constanța (...) și a obținut sprijinul acestuia pentru soluționarea favorabilă și urgentă a dosarului, aspect materializat prin validarea cererii de despăgubire de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și înaintarea dosarului la ANRP", se mai arată în rechizitoriu.
Tot prin intermediul unei persoane care avea "o funcție importantă" în cadrul Administrației Prezidențial a ajuns Horia Simu și la Crinuța Dumitrean, care era președinte al ANRP.
"În urma demersurilor pe care le-a făcut la nivelul Primăriei Constanța și a Instituției Prefectului (...) se reușise ca dosarul să ajungă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel încât inculpatul Simu Horia a avut nevoie de alte persoane care să-i mijlocească legătura cu (...) inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta. Profitând de relația profesională și de prietenie cu (...), care deținea o funcție importantă la nivelul Administrației Prezidențiale, inculpatul Simu Horia i-a transmis acestuia disponibilitatea sa de a ceda un procent de 25% din drepturile deținute în dosarul de despăgubire nr. 22804/FFC/2010 pentru obținerea cât mai urgentă și într-un cuantum cât mai mare de despăgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, (...), prin intermediul (...) — director tehnic în cadrul RAAPPS, a apelat la (...) — director general al aceleiași regii, despre care avea cunoștință că se află într-o relație specială cu inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta, și i-a transmis disponibilitatea inculpatului Simu Horia ca pentru urgentarea și soluționarea dosarului de despăgubire să cedeze 25% din totalul drepturilor litigioase pe care le achiziționase anterior", mai susțin procurorii anticorupție.
În schimbul sprijinului acordat, Horia Simu i-a cedat persoanei din cadrul Administrației Prezidențiale 10% din drepturile litigioase, printr-un intermediar.
"La data de 15.12.2010, la numai câteva zile de la înregistrarea dosarului la ANRP, din dispoziția inculpatului Simu Horia, (...), prin intermediul (...), a cedat lui (...) 10% din drepturile litigioase și, întrucât la momentul respectiv acesta deținea o funcție publică importantă în cadrul Administrației Prezidențiale, l-a interpus ca intermediar și beneficiar aparent pe un apropiat de-al său, respectiv pe (...). Operațiunea de primire mascată a procentului de 10% din drepturile deținute de inculpatul Simu Horia s-a materializat într-un contract de cesiune de drepturi (...) în care cesionar a fost (...), iar prețul stipulat în contractul de cesiune de 100.000 lei nu a fost plătit de cesionar cedentului — aspect confirmat de (...) și (...) — tocmai datorită înțelegerii dintre inculpatul Simu Horia și (...) și dată fiind adevărata natură a operațiunii de a disimula complicitatea la infracțiunea de dare de mită", se precizează în rechizitoriul DNA.
Crinuța Dumitrean și Horia Simu au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, alături de alte opt persoane, în dosarul ANRP 5, care vizează supraevaluarea despăgubirilor pentru un teren din municipiul Constanța.
Crinuța Dumitrean, la data faptelor președinte al ANRP și al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost trimisă în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul și luare de mită, potrivit DNA.
În cazul omului de afaceri Horia Simu, beneficiarul despăgubirii supraevaluate, acuzațiile sunt de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, dare de mită (două infracțiuni) și spălare a banilor în formă continuată.
Potrivit DNA, drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța au fost achiziționate de Horia Simu, printr-un intermediar, la 22 octombrie 2009, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro.
"De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor (...) au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu — Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei", arată DNA.
În opinia procurorilor, în acest caz a fost vorba de o supraevaluare a terenului respectiv cu 7,7 milioanr de euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către Horia Simu și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de peste 32 de milioane de lei.