Totul s-a petrecut sâmbătă după-amiază într-o familie din comuna Stulpicani. Băiețelul de doi ani se juca în curtea locuinței împreună cu fratele său, în vârstă de cinci ani. La un moment dat băiatul mai mare a încercat că crape o bucată de lemn cu un topor și fratele mai mic a pus mâna pe lemn, fiindu-i tăiate două degete de la mâna dreaptă.
Micuțul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii au fost sesizați în acest caz și fac cercetări. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Sursa: realitateadesuceava.net