Președintele american Barack Obama a declarat sâmbătă că țara sa nu se va lăsa "terorizată", o declarație ce survine după atacul de miercuri de la San Bernardino, California, ancheta în acest caz fiind reclasificată vineri de poliția federală în "act de terorism".
"Suntem americani. Ne apărăm valorile, cele ale unei societăți libere și deschise. Suntem puternici. Suntem rezistenți și nu ne vom lăsa terorizați", a declarat Obama în alocuțiunea sa săptămânală difuzată de la Casa Albă, după cum relatează AFP.
"Este posibil ca cei doi atacatori să fi fost radicalizați. Dacă se va ajunge la această concluzie, aceasta va ilustra amenințarea asupra căreia noi ne concentrăm de ani de zile: pericolul oamenilor care cedează la ideologiile extremiste violente", a subliniat Obama.
"Noi știm că organizația Statul Islamic și alte grupări încurajează oameni — în toată lumea și în țara noastră — să comită acte teribile", a adăugat președintele american, citat de Agerpres.
Potrivit anchetatorilor FBI, atacul de miercuri din California, comis de un cuplu și soldat cu 14 morți, a fost minuțios pregătit.
Directorul poliției federale americane, James Comey, a declarat că, deocamdată, nu sunt indicii că ucigașii ar fi făcut parte dintr-o organizație sau o celulă.