„Nu cunosc exact despre ce e vorba, am înțeles că este vorba despre achiziționarea unui număr foarte mare de vaccinuri, peste nevoile de vaccinare, iar când am ajuns la un anumit nivel, încă s-au mai achiziționat.
Am achiziționat vaccinuri care erau în termen de expirare, pe care nu le-am folosit și pe care a trebuit să căutăm să le vindem, iar unele chiar au expirat”, a spus Ludovic Orban, marți, la un post TV.
Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă care vizează modul în care au fost achiziționate 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. Într-un comunicat oficial, DNA precizează că este cercetat unu posibil abuz în serviciu și că, momentan, nu sunt persoane vizate.
Potrivit unor surse Realitatea Plus, denunțul ar fi venit din tabăra USR Plus, formațiunea care a deținut portofoliul de la Ministerul Sănătății, până la retragerea de la guvernare.