„În acest abator din landul Baden-Württemberg au fost infectați 275 de muncitori români, dintr-un total de 500, începând cu ziua de 28 aprilie, atunci când am aflat, după câteva zile întârziere, vestea acestei contaminări. Cei mai mulți s-au vindecat. Au rămas acum 82 de persoane în carantină instituționalizată. Şi lucrătorii testați negativ și cei vindecați sunt supuși unui regim de carantină la domiciliu și și la locul de muncă până în 8 iunie.
Din 12 mai până astăzi, nu a mai fost semnalat niciun nou caz de infectare, iar la începutul săptămânii viitoare va avea loc a treia rundă de testare corectivă a tuturor lucrătorilor care anterior fuseseră testați negativ. Domnul care a decedat lucra de 10 ani în acest abator, se numește Ioan Zoldi, avea 48 de ani, a fost testat în două rânduri și cu rezultatul negativ și a murit în 20 mai. După primele investigații, cauza morții este un accident cardiac”, a explicat Emil Hurezeanu, vineri seara, la un post TV.
Amintim că MAE a anunţat vineri că a murit un român care lucra la o companie de prelucrare a cărnii din localitatea germană Birkenfeld, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus.