Astfel, în documentul remis, "Ministerul Public reiterează preocuparea constantă și deschiderea spre dialog interinstituțional, în sensul acordării de suport tehnic, specializat, în cadrul procedurii de modificare a legislației penale, precum și a legilor referitoare la sistemul judiciar".
Totodată, se subliniază că prezența reprezentanților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la lucrările în comisiile parlamentare, precum și în grupurile de lucru constituite la nivelul Ministerului Justiției sau Consiliului Superior al Magistraturii, este necesară pentru îndeplinirea rolului constituțional de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Parchetul General mai informează că participarea reprezentanților săi la dezbaterile privind modificările legislative de interes judiciar reprezintă o tradiție și își exprimă speranța ca, și pe viitor, să fie permisă participarea procurorilor, în calitate de invitați, la procesul de elaborare a legislației privind activitatea sistemului judiciar.
"Ministerul Public apreciază că prin acordarea de sprijin tehnic, specializat, procurorii și-au adus contribuția la transpunerea în practică a principiului securității juridice, conform căruia temeinicia unui stat de drept este dată, printre altele, de predictibilitatea și calitatea legilor sale", se mai arată în comunicat.