"Eu am fost una dintre membrele delegaţiei care a colaborat foarte mult cu doamna Dăncilă, prin natura faptului că era coordonatoarea delegaţiei - eu aveam patru comisii foarte importante - şi îi mulţumesc pentru încredere şi evident că ne consultam reciproc. De trei ani şi jumătate de când am lucrez cu Viorica Dăncilă am putut să constat că are câteva calităţi evidente, care sunt necesare unei funcţii de un astfel de nivel şi cred că una dintre ele este cea legată de modalitatea de comunicare şi relaţionare, pentru că am văzut conflictele în ultima perioadă în Guvern. De aici a pornit şi trebuie să fie un om care să ştie să comunice şi să realizeze munca şi în echipă şi asta a dovedit-o din plin", a afirmat Maria Grapini, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, un premier precum Viorica Dăncilă va fi un sprijin în relaţia României cu Uniunea Europeană.
"Sigur, experienţa europeană o va ajuta pentru relaţia România - Uniunea Europeană şi eu sunt bucuroasă din două puncte de vedere - în sfârşit avem o femeie şi sper să fie prim-ministru - nominalizări am mai avut, dar premier femeie n-am mai avut. Iar în al doilea rând, mă bucur foarte mult că va fi un om cu care noi, eurodeputaţii, vom putea comunica foarte bine, pentru că de mult ori ne adresam Guvernului, chiar premierilor, şi nu primeam răspunsuri. Acest lucru nu cred că se va mai întâmpla", a adăugat ea.
Potrivit europarlamentarului, Viorica Dăncilă şi-a asumat "o mare greutate", dar a arătat că nu are niciun motiv să creadă că nu va putea să ducă la bun sfârşit această sarcină.