Iei cinci portocale, le ții câteva ceasuri în apă rece, apoi le razi coaja ușor pe răzătoare și le pui să fiarbă până ce se vor muia bine, apoi le scoți, le lași să se răcească. Le tai bucăți pe o farfurie ca să nu se piarză zeama ce curge din ele tăindu-le; le cureți de sâmburi și de coaja tare ce este pe vârful portocalei, conform agerpres.ro.
Pisezi 1 kgr. de zahăr și-l așezi în tingire, rânduri-rânduri, cu bucățile de portocală; torni zeama ce-a curs din ele și mai adaogi o lingură de apă. Apoi pui tingirea pe un foc foarte potolit până ce se topește zahărul, în urmă ațâți focul ca să fiarbă iute, pui zeama dela o jumătate de lămâie; încerci mereu ca să se lege iute, și când este legată torni dulceața în borcane.
Se poate face ca și celelalte dulcețuri, adică după ce ai fiert portocalele, în loc să le pui la foc cu zahărul pisat, legi zahărul cu trei litre de apă, apoi pui bucățelele în zahărul legat și lași iarăși să fiarbă pe un foc iute până ce se leagă.