Expertul în Sănătate Publică Răzvan Cherecheș spune că al patrulea val de COVID-19 se va face simțit în țara noastră „cel mai probabil la începutul toamnei, când vremea va deveni rece, vor începe ploile, vom intra din nou în case, din nou vom fi în spatii închise neventilate corespunzător”.
„Valurile sunt niște încadrări artificiale. Avem o creștere a numărului de cazuri, nu numai în Europa, dar și în Statele Unite. Știam că vom avea creșteri, din ianuarie. În Marea Britanie și Israel au început mai repede (vaccinarea - n.red.), dar cazurile scad pentu că au controlat mai bine (epidemia - n.red.).
Avem o creștere de cazuri, și cel mai bun indicator este că în secțiile de Terapie Intensivă avem zero locuri”, a avertizat Răzvan Cherecheș, vineri seară, la un post TV.
Se știe că în acest moment, sistemul medical este suprasolicitat, paturile de ATI sunt sub limită în toată țara. Premierul Florin Cîțu a anunțat că ținta în perioada următoare este creșterea cu cel puțin 200 de locuri la ATI, de la 1.600. Medicul Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, a anunțat că în acest moment au mai fost găsite peste 20 de paturi ATI în Capitală și peste 70 la nivelul întregii țări.
„Vom avea un val patru mai mic, de data aceasta, pentru că vom avea deja un volum destul de mare de persoane vaccinate, dar am dubii profunde ca vom ajunge sa atingem 70% până în toamnă. Cel mai probabil, vom avea 70% în primăvara anului viitor", atenționează expertul în Sănătate Publică.
„În ceea ce privește valul patru, din toamnă, vom avea o creștere a numărului de cazuri și a ratei de transmitere, dar nu va fi la nivelul de acum, pentru că până atunci sper să depășim 30-40% din populație vaccinată", a concluzionat Cherecheș.
Evoluția epidemiei COVID-19 în ROmânia poate fi urmărită AICI - CIFRELE actualizate pe Realitatea.net coronavirus - https://www.realitatea.net/coronavirus