Cercetătorii de la Rand Corporation cred că inteligența artificială ar putea fi cauza unui al Treilea Război Modial, până în anul 2040. O asemenea catastrofă ar putea eroda ireversibil stabilitatea geopolitică, mai spun aceștia.
În acest sens, cercetătorii Rand au organizat o serie de workshop-uri la care au luat parte experți în securitate nucleară și în domeniul inteligenței artificiale, în urma cărora au întocmit un raport.
„Chiar dacă în perioada Războiului Rece astfel de scenarii erau considerate decoruri de imaginație science fiction, pericolul ar putea fi, în curând, mai mult știință, decât ficțiune", se arată într-un raport al RAND Corporation.
Cum ar putea inteligența artificială să provoace un război nuclear
Care este de fapt cea mai mare frică a cercetătorilor de la Rand Corporation? Ei bine, aceștia se tem de potențialul de învățare și de capacitatea decizională a roboților.
Asta pentru că inserarea unor programe de inteligență în infrastructura balistică ar putea, în cazul unei defecțiuni sau al unei „acțiuni cu premeditare", să provoace un război nuclear la scară internațională.
„Progresele uluitoare în domeniul inteligenței artificiale au creat mașinării care pot învăța și gândi, provocând o nouă cursă a armelor printre cele mai importante puteri nucleare ale lumii. Nu este vorba despre roboții ucigași dintr-un blockbuster de Hollywood, ci despre cum computerele ar putea încălca regulile de bază ale descurajării nucleare și despre cum ar putea manipula oamenii să ia decizii devastatoare", potrivit raportului realizat de cercetători.
De asemenea, cercetătorii iau în calcul și puterea de manipulare a inteligenței artificiale care ar putea lansa o grevă împotriva altei națiuni, doar pentru a obține un beneficiu, fără însă a lansa cu adevărat cu un atac nuclear.
„Menținerea stabilității strategice în următoarele decenii va fi extrem de dificilă și toate puterile nucleare trebuie să participe la cultivarea instituțiilor care ar putea ajuta la limitarea acestui risc", se mai menționează în lucrare.