Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.
În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Europa s-a trezit în această dimineață în cel mai negru moment de la al doilea război mondial încoace. Vladimir Putin a declarat război Ucrainei. Imediat după anunțul său, mai multe explozii s-au auzit în orașele ucrainene, iar tancurile rusești și-au început marșul.
Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene să depună armele. La scurt timp, au început sirenele. Focuri de armă și explozii s-au auzit în mai multe locuri din capitala ucraineană.
Au urmat apoi explozii puternice în orașul portuar Mariupol, în estul Ucrainei. Centrele militare ucrainene de comandă din orașele Kiev și Harkov au fost atacate cu rachete.
Președintele ucrainean a impus legea marțială pe tot teritoriul țării sale. Rusia a anunțat că vizează infrastructura militară a Ucrainei. Cu toate acestea, mai multe clădiri în care se aflau civili au fost vizate de atacuri.
Mai mulți oameni și-au pierdut viața. Printre victime se numără și copii. Imaginile din Ucraina sunt cutremurătoare. Oamenii se roagă în genunchi pe stradă, în timp ce mulți încearcă să fugă disperați din țară. Cele mai multe explozii au avut loc în Kiev, Harkov, Nipru și orașul port Mariupol.