Potrivit presei palestiniene, atacurile aeriene israeliene au vizat zone din apropierea spitalelor Chifa şi Al Qouds, în timp ce între luptători palestinieni şi soldaţi israelieni au avut loc ciocniri într-o zonă de frontieră la est de oraşul Khan Younès, în sudul Fâşiei Gaza.
Luni dimineaţă nu a existat niciun comentariu din partea armatei israeliene sau a Hamas. Cu câteva ore mai devreme, Israelul a difuzat imagini cu tancuri desfăşurate la vest de enclava palestiniană, anticipând o posibilă operaţiune de încercuire a principalului oraş din Fâşia Gaza, în timp ce, la sfârşitul săptămânii, guvernul israelian a ordonat o intensificare a incursiunilor terestre de-a lungul frontierei estice.
Peste 30 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat în Gaza
Treizeci şi trei de camioane încărcate cu ajutoare umanitare au intrat duminică în Gaza prin punctul de trecere Rafah de la graniţa cu Egiptul, potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). Acesta a fost cel mai mare convoi care a intrat în teritoriul palestinian asediat de la reluarea limitată a livrărilor de ajutor umanitar la 21 octombrie, a precizat Biroul ONU.
"Deşi această creştere este binevenită, este nevoie de un volum mult mai mare de ajutor în mod regulat pentru a evita deteriorarea în continuare a situaţiei umanitare dezastruoase, inclusiv tulburările civile", a precizat OCHA în raportul său zilnic privind războiul dintre Israel şi Hamas.
"Intrarea urgentă de combustibil pentru a asigura funcţionarea echipamentelor medicale şi a instalaţiilor de apă şi canalizare este extrem de necesară", se mai arată în raport. Israelul a blocat toate livrările de combustibil, susţinând că Hamas ar folosi combustibilul pentru a fabrica arme şi explozibili.
Ajutoare pentru Gaza: Hamas îndeamnă Egiptul să acţioneze "decisiv"
Un oficial al Hamas a cerut duminică Egiptului să acţioneze "decisiv" pentru a se asigura că ajutoarele ajung la populaţia din Gaza, care se confruntă cu lipsuri majore de apă, alimente, combustibil şi medicamente.
"Egiptul nu trebuie să rămână spectator şi să se mulţumească cu apeluri pentru a permite intrarea ajutoarelor în Gaza", a declarat Musa Abu Marzouk, membru al biroului politic al mişcării islamiste palestiniene, într-un comunicat.
"Ne aşteptăm ca Egiptul să adopte o poziţie decisivă care să permită intrarea ajutoarelor în Gaza cât mai curând posibil", a adăugat el.
Convoaiele de ajutor umanitar pot intra în Gaza doar prin punctul de trecere Rafah din Egipt. Până în prezent, aproximativ 90 de camioane au traversat acest punct de trecere datorită unui acord negociat de Statele Unite şi Egipt.
20 de răniţi în luarea cu asalt a aeroportului din Daghestan
Sute de manifestanţi anti-Israel au luat cu asalt duminică aeroportul din oraşul rus Mahacikala din Daghestan în momentul aterizării unui avion din Israel, ceea ce a determinat forţele de securitate să închidă aeroportul şi să-i îndepărteze pe protestatari.
Aproximativ 20 de persoane au fost rănite, dintre care două grav, au declarat autorităţile sanitare locale. O comunitate musulmană numeroasă trăieşte în Mahacikala, un oraş din Caucazul de Nord.
Agenţia federală de transport aerian din Rusia, Rosaviatsia, a declarat că echipele sale de securitate au evacuat toţi protestatarii la ora 19:20 GMT.
Surse de securitate au declarat pentru Reuters că pasagerii din avionul din Israel se aflau "într-un loc sigur". Rosaviatsia a precizat că aeroportul va rămâne închis până la 6 noiembrie, în timp ce o anchetă penală a fost deschisă de autorităţile ruse.
Atacuri israeliene în Siria după tiruri de rachete
Armata israeliană a declarat luni că a lovit mai multe ţinte din Siria ca ripostă la tirurile de rachete. "Un avion de vânătoare a atacat recent lansatoarele de la care au fost lansate rachete de pe teritoriul sirian spre teritoriul israelian noaptea trecută", a precizat armata israeliană pe X (fostul Twitter).
Cu câteva ore mai devreme, aceasta raportase că mai multe rachete fuseseră lansate într-o "zonă deschisă". Potrivit radioului public israelian Kan, locurile lovite se află în regiunea Deraa, în sudul Siriei, şi au legătură cu aliaţi ai Iranului.
Tensiunea creşte la graniţa dintre Israel şi Liban
Frontiera dintre Israel şi Liban este din nou sub o mare tensiune după noi tiruri anunţate duminică de grupuri armate, printre care palestinienii de la Hamas şi puternicul Hezbollah, urmate de o tentativă de infiltrare a Jihadului Islamic.
Aceste noi violenţe survin după ce Hamas a declarat, duminică, că duce "lupte violente" împotriva armatei israeliene în Fâşia Gaza. Duminică seara, "Brigăzile al-Quds", aripa militară a Jihadului Islamic palestinian, ai cărei combatanţi sunt prezenţi în Liban, au anunţat pe canalul lor Telegram că doi dintre membrii lor au fost ucişi la Hanita, în nordul Israelului, după ce au reuşit să "treacă gardul de securitate" care separă Libanul de Israel şi să "înfrunte inamicul israelian".
Duminică seara, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa militară a Hamas, au anunţat că au "tras 16 rachete asupra Nahariya", în vestul Galileii, în Israel, "ca răspuns la crimele ocupaţiei împotriva poporului nostru din Gaza". În acelaşi timp, aripa armată a Jamaa Islamiya, apropiată de ideologia Frăţiei Musulmane, a declarat şi ea că a tras "rachete" asupra Kiryat Shmona, potrivit agenţiei oficiale de presă libaneze (Ani).
Hezbollah, aliat al Hamas, a anunţat că a doborât o dronă israeliană cu o rachetă sol-aer deasupra teritoriului israelian şi a vizat mai multe poziţii ale armatei israeliene. De asemenea, formaţiunea pro-iraniană a anunţat duminică moartea unuia dintre luptătorii săi. La rândul său, armata israeliană a raportat noi focuri de armă dinspre Liban spre sectoarele Har Dov şi Kiryat Shmona şi a declarat că a ripostat cu atac spre sursa acestora. Forţele sale aeriene au efectuat, de asemenea, mai multe raiduri împotriva localităţilor de frontieră din sudul Libanului, potrivit Ani.