PSD critică, miercuri, pe Facebook, absenţa de la audierile de la PG a soţiei preşedintelui, Carmen Iohannis, spunând că Augustin Lazăr nu este revocat, dar la schimb tolerează aceste absenţe, toţi crezându-se mai presupus de lege.
"Augustin Lazăr e şeful Parchetului care tolerează absenţele de la audieri ale soţiei prezidenţiale. La schimb, Iohannis refuză revocarea lui Lazăr. Şi soţia, şi Lazăr, şi Iohannis se cred deasupra legii şi a Constituţiei. (Dovada că Augustin Lazăr a semnat clasarea dosarului lui Klaus Iohannis", scrie într-o postare pe Facebook, pe pagina PSD.
Procurorul-general a reacționat imediat printr-un comunicat de presă în care apără independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor:
"Ministerul Public este alcătuit din procurori care îşi exercită, conştient şi hotărât, atribuţiile constituţionale, în baza unui mandat al societăţii (art. 131 din Constituţia României), iar nu ca împuternicire din partea vreunei guvernări.
În atribuţiile lor procurorii români reprezintă interesul public, interesele generale ale societăţii şi nu interese partizane şi refuză controlul politic.
În desfăşurarea anchetei procurorul de caz este suveran, intervenţia procurorilor ierarhic superiori în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei fiind interzisă", spune Augustin Lazăr.
Procurorul general respinge sugestiile mascate de a interveni în derularea anumitor anchete penale, subliniind şi pe această cale că procurorii sunt suverani în desfăşurarea anchetelor repartizate.
De altfel, Carta de la Roma anterior amintită subliniază la punctul nr. 36: „Statele trebuie să se asigure că procurorii sunt apți să își îndeplinească atribuțiile fără intimidări, imixtiuni, hărțuire, interferență nepotrivită sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură."
Social democraţii au făcut trimitere şi la informaţiile făcute publice de Antena 3, potrivit cărora Augustin Lazăr a semnat, în 2014, după alegerile prezidenţiale, o ordonanţă în care se face referire la dispunerea clasării unui dosar în care era vizat Klaus Iohannis. Lazăr era la acea vreme procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Augustin Lazăr a reacţionat la aceste dezvăluiri, spunând că se lansează informaţii false şi calomnioase "În realitate, soluţia a fost dată de către procurorul de caz prin ordonanţă, iar ulterior soluţia a fost comunicată reclamantului printr-o adresă semnată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia", se arată într-un comunicat de presă.