„Rata de promovare din sesiunea august-septembrie 2022 (înainte de contestații) - 32,5% - atinge cel mai ridicat nivel din 2009 până în prezent!
Rata de promovare (rezultate inițiale), înregistrată în sesiunea august - septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022, se situează la 32,5%, superioară cu 2,2% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (30,3%). În același timp, este cea mai ridicată rată de succes consemnată pentru acest tip de sesiune din anul 2009 până în prezent.
Din totalul candidaților promovați (9.271), 6.412 candidaţi provin din promoţia 2021 - 2022, iar 2.859 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă este 34,1%, iar pentru promoțiile anterioare - 29,5%.
În județul Călărași, unde lucrările scrise ale candidaților au fost evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an, rata de succes a fost de 26,6%, a transmis Sorin Cîmpeanu.