Sâmbătă, 15 mai, rata de infectare a ajuns la valoarea de 1,11, potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
Capitala a trecut oficial de vineri, 14 mai, în scenariul verde, iar sălile de spectacol şi restaurantele s-au deschis în interior la o capacitate de 50%.
Sunt permise, de asemenea, spectacole de tip drive-in, cu 3 persoane în maşină, precum şi spectacolele în aer liber, cu maxim 300 de spectatori.
După ce rata de infectare scade sub 1 la mie, şcolile se vor fi deschise, în totalitate, în Bucureşti.
Tot din 15 mai, se ridică restricțiile de circulație pe timp de noapte, iar magazinele revin la programul normal.