Un bărbat și ucis iubita și a aruncat-o pe câmp. La scurt timp, el a intrat cu mașina într-un pom.
Este vorba de un tânăr de 2 de ani, care a intrat cu autoturismul într-un copac de pe marginea carosabilului.
Pentru scoaterea acestuia din caroseria deformată a mașinii a fost nevoie de intervenția pompierilor cu accesoriile din dotarea autospecialei de descarcerare.
Astăzi, polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112, de un bărbat cu privire la faptul că ar fi observat o persoană decedată pe câmpul dintre localitățile Frumoasa și Bragadiru.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că este vorba despre o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alexandria, care a fost găsită în extravilanul comunei Frumoasa, județul Teleorman.
În urma examinării, tânăra prezenta urme de violență pe corp, fiind transportată la o unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetarea este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, potrivit Poliției.