Alarma a fost dată de administratorul blocului. Polițiștii au deschis o anchetă și vor să afle ce împrejurări a murit bărbatul, dar nu exclud nici varianta sinuciderii.
Din primele informații, este vorba de un bărbat de origine franceză, în vârstă de 55 de ani. La fața locului s-au deplasat de urgență echipele de salvare și polițiștii, însă, medicii nu au putut face nimic și au constatat decesul.
„Dimineata au venit niste lucratori care trebuiau sa monteze ceva la o antena de televiziune. Cand au iesit de acolo mi-au zis domnul administrator ca e un om acolo. Era acolo cazut, blocat. Nu-l cunoaste nimeni, nu era din zona noastra. La picioare avea un scotch”, a spus un locatar al blocului unde a fost găsit cetățeanul francez.
Se pare că bărbatul venise în România să-și deschidă o afacere, însă a sfârșit în mod tragic.
„La data de 15 martie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui bloc din Sectorul 3, s-ar afla o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 55 de ani.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
De asemenea, trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.
Surse spun că bărbatul a fost găsit cu mâinile și picioarele legate și era împușcat. Trupul său a fost dus la medicină legală pentru necropsie.