Ciocnirea economică dintre „America First" și „Das Lied der Deutschen" (în timp ce nemții sunt consecvenți, de asta sunt mari, americanii, tot mari, sunt prizonierii senzațiilor) a făcut ca poza de grup a europenilor să arate ca un mănunchi de morcovi atașați unui latifundiar istoric și stafidit. Dar orgolios, scrie jurnalistul Rareş Bogdan în editorialul său din EVZ.ro.
"Deasupra bisericii Vasili Blajenîi, țarul surâde, pregătit de ippon. Iar dedesubtul Catedralei Mântuirii Neamului, al cărei nume nu îl înțeleg nici cu slujbe, românii o ard, meteoric, că așa le-a fost datul (istorie veche, ambiții enorme, fapte puține) despre tensiunea arterială a buburuzelor. Oricât i-ar urî pe Trump, Merkel, Putin și (mai nou) Macron, oricât i-ar admira, sunt sortiți statutului de telespectatori.
Indiferent dacă Trump va fi suspendat în episodul 600 sau va fi salvat, dacă Merkel va îngloda în deficit țărișoare, sau dacă Putin va convinge asiaticii non-coreeni de sud să facă un bloc cu partea nefrecventabilă a Orientului Mijlociu, noi, vorba poetului, "cum am fost, așa rămânem".
Nu cred în scenariul dezmembrării. Indiferent în ce poveste picăm, între ce imperii, le suntem mai utili așa, bucată întreagă. Nu o detestați pe Merkel! Urmărește ca un uliu bătrân un singur scop: Germania.
Nu îl detestați pe Trump! El (sau altul) are un singur interes: SUA. Nu îl detestați nici măcar pe Putin! Cu o așa moștenire nu are cum să se transforme în călugăr, îi este mai aproape Rusia Mare. Să nu uit! Nici măcar pe unguri! Se uită în istorie, numără anii, trag linie și își înfing andreaua în pulpă.
Nu e datoria nimănui să aibă grijă de România! Doar a noastră! Explicațiile căutate în exterior, aruncarea vinei pe dansul din buric, cântecele bavareze, baladele cu cowboy sau Ocii Ciornîie nu ne folosește decât la psihicul de mărunțiș. Pe termen lung, nici psihoterapia cu teoria conspirației nu ne va mai ține de sete. Se va transforma cu plăcere într-un jug util. Din nefericire, util exclusiv guvernanților
De ce e morcovul europenilor atât de mare? Pentru că sunt obișnuiți cu blatul precum îi e dragă românului vorbăria. European și el, dar mai duios, mai neprotejat, mai victimă, mai balerină. Fără lideri. Vesticii nu suportă să le faci comisie de anchetă, căci dacă te-au poftit în casă vor să lauzi salata de boeuf, nu sânii soției. Iar Trump și-a făcut niște calcule, pentru că dacă derapează major de la programul electoral cu care a sedus populația (tot o psihoterapie) va fi trântit scurt", mai spune Rareş Bogdan.
Citeşte aici textul integral.