"Sigur că e normal să fim echilibrați, să fim raționali, să fim responsabili, să fim foarte atenți la resurse. Sigur că e normal ca atunci când faci parte dintr-o familie, dintr-un grup, să admiți că trebuie să respecți regulile. Dar eu nu am cum să nu mă întreb, în acest moment când România nu are, din fericire, o situație așa de dificilă cum au alte țări europene, dacă solidaritatea aceasta se manifestă în dublu sens sau doar într-unul. Eu sunt de acordă să accept solidaritatea, făcând parte din această minunată familie, care ne aduce multe plusuri, dar aș vrea să văd statele UE că se manifestă extrem de serios față de România și ridică MCV-ul, care este o rușine în acest moment si apoi, imediat, să accepte accederea țării noastre în spațiul Schengen, care va rezolva foarte multe probleme, inclusiv transferul de cereale dinspre Ucraina spre estul Europei", a declarat Rareș Bogdan.
MIERCURI ÎI VOI PREZENTA OFICIAL URSULEI VON DER LEYEN PROBLEMA NOASTRĂ LEGATĂ DE MCV SI SCHENGEN
"Mâine (miercuri - N.R.) îi voi prezenta doamnei președinte Ursula von der Leyen, am obținut timp în plen, nu știu dacă mai este un alt europarlamentar român, chiar lucrez la acest discurs, exact ce v-am spus. Vorbim despre solidaritate, dar de 11 ani problema Schengen este una politică, pe care unul sau altul a folosit-o împotriva României," a afirmat europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, în exclusivitate la "Legile Puterii" de la Realitatea Plus.