Registrul Auto Român anunță că anvelopele de iarnă sunt necesare când condițiile meteo o impun, chiar dacă a venit primăvara.
„Legislația din România prevede că este obligatorie dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă atunci când se circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă. Așadar, legea NU face referire exclusiv la perioada de iarnă. Registrul Auto Român precizează că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională”, a anunțat RAR.
„Când reveniți la anvelopele de vară, să cereți personalului din atelierele autorizate să verifice starea și uzura cauciucurilor pe care urmează să le montați, pentru a vă asigura că sunt în condiții optime", mai transmit șoferilor cei de la Registrul Auto Român.