Raluca Turcan: „Actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România este un pas necesar nu doar din punctul de vedere al legislației muncii, ci și al adaptării forței de muncă la noile cerințe ale pieței. Am abordat această temă împreună cu colegul meu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, în cursul întâlnirii de ieri cu reprezentanții mediului universitar. Am discutat despre coerența dintre sistemul universitar, calificările forței de muncă și cerințele pieței muncii. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au inclus mobilitatea structurală, flexibilitatea și corelarea cu sistemul european al calificărilor, păstrând totodată ocupațiile naționale.”
Ministrul Muncii s-a referit și la ”meseriile viitorului”, precizând că va exista, în scurt timp, o cartografiere a necesarului de forță de muncă la nivel național, structurată în funcție de anumite criterii.
Raluca Turcan: „Pentru ca toți specialiștii care ies de pe băncile universităților să își găsească ocupația în nomenclator, este esențial să actualizăm lista cu gândul la ”meseriile viitorului”.
Vom stabili, împreună cu reprezentanții mediului universitar, un plan de acțiuni care să ne permită să finalizăm acest demers, până la sfârșitul anului.
Derulăm deja, prin Ministerul Muncii, mai multe proiecte care vor contribui la actualizarea standardelor ocupaționale din România.
Astfel, am finalizat analiza tuturor ocupațiilor din COR și a calificărilor existente. În etapa următoare, vom stabili ce ocupații se mențin în COR și care este nivelul de calificare corespunzător. Ocupațiile care nu se mai practică vor fi trecute într-o ”grupă reziduală” și se vor elabora un număr de 250 de standarde ocupaționale.
Printr-un alt proiect cu finanțare europeană, derulat cu mai multe instituții partenere printre care și Ministerul Educației, definitivăm:
Un mecanism de anticipare a nevoii de competențe pe piața muncii, la nivel de politică publică;
Un mecanism de monitorizare a inserției absolvenților programelor de educație și formare profesională, din perspectiva cerințelor concrete ale pieței muncii;
Un mecanism integrat de evaluare și monitorizare a politicilor publice privind măsurile active și formarea profesională.
De asemenea, în urma discuțiilor pe care le-am avut deja cu reprezentanții platformelor de ocupare, vom avea în scurt timp o cartografiere a necesarului de forță de muncă la nivel național, structurată în funcție de anumite criterii.”