"România crește împreună cu copiii ei. Dacă noi nu vom privi spre copiii României cu speranță și cu sprijin acolo unde este nevoie, e posibil ca la final de mandat în serviciul public să constați că nu ți-ai făcut datoria. De aceea, alocațiile pentru copii vor ajunge, în anul 2022, la o sumă care să garanteze dublarea nivelului actual. Consider că de la 185 de lei, câte este acum, dacă ajungem în 2022 la 300 de lei, va fi un sprijin substanțial, dar alocația nu este un singur element.
Copii trebuie să intre într-un sistem de alertă, dacă fac parte din familii dezavantajate, să fie urmăriți în timp, să fie sprijiniți prin centre sociale de asistență socială, centre comunitare, centre educaționale, să intre în programe de integrare educațională, astfel încât Ministerul Muncii și Ministerul Educației să poată să asigure integrarea în câmpul muncii pentru copiii care împlinesc vârsta regulamentară“, a declarat Raluca Turcan.
La ieșirea de la audieri, Raluca Turcan a spus că-și dorește foarte mult să poată fi majorate alocațiile și restul veniturilor românilor.
„În calitate de ministru al Muncii îmi doresc creșterea veniturilor, oricare sunt acestea. În materie de alocații, vreau să țineți cont că am fost inițiatoarea celor două dublări și, de asemenea, voi susține majorarea alocațiilor. Când vorbim de creșterea veniturilor, inclusiv alocații, e extrem de important ca acestea să fie însoțite de creșterea puterii de cumpărare și de creșterea calității vieții. Acum legislația prevede o creștere etapizată a acestor alocații. Voi milita, voi ține aproape cu Ministerul Finanțelor pentru ca orice posibilitate suplimentară de creștere a veniturilor să fie valorificată.
În materie de salariu minim, merită să ținem cont că într-un an de guvernare cu o criză sanitară suprapusă cu una economică, am crescut salariul minim și l-am crescut într-un mod predictibil, raportat la productivitatea muncii și la inflație. Mi se pare corect ca și de acum înainte această creștere să țină cont de acești indicatori și să fie rezultatul unor discuții consistente între patronate și sindicate, pentru ca orice creștere să fie sustenabilă și să ducă, așa cum am spus, la o creștere a calității vieții și a nivelului de trai.
Dacă ajungem să facem majorări artificiale, necorelate cu posibilitatea de sustenabilitate economică, vom ajunge să facem rău tot oamenilor. Nu are nimeni interesul să ia cu o mână și să dea cu două. Am ieșit din logica electorală în care politcienii sunt tentați să apeleze la așa măsuri pentru că dă bine în ochii oamenilor. Vreau ca orice majorare să fie făcută dacă e posibilă”, a declarat Raluca Turcan.