”Există o agenţie specializată, Agenţia Naţională Antidrog, dar în mod evident, consumul de droguri şi de substanţe stupefiante afectează foarte serios viaţa, mai ales dacă discutăm de copii, de tineri. Aici cred că trebuie să fie un efort comun, nu numai al aceste agenţii, al ministerului Educaţiei, al Ministerului Sănătăţii, încât să avem campanii de conştientizare şi de informare atât pentru copii cât şi pentru părinţi”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la Timișoara, potrivit News.ro.
Ministrul a sublinat că ”discutăm de foarte multe ori cu mare uşurinţă şi sunt oameni care nu îşi dau seama de consecinţele consumului de droguri mai ales asupra copiilor”.
”Eu, personal, sunt foarte îngrijorat de fenomenul pe care l-am observat în ultima vreme şi sper să avem o abordare coordonată, conjugată, a autorităţilor şi a societăţii în general pentru ca acest fenomen să fie adus sub control. Nu ne ocupăm, nu pot să dau detalii despre curricula de pregătire (..) am chiar un consilier personal care se ocupă de această problem, domnul doctor Gabriel Diacoonu, pot să ne furnizeze informaţii”, a arătat Rafila.