"Am decis şi am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat la Spitalul Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să îl transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniştii din sistemul de sănătate şi să terminăm odată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialităţi medicale, între dintre mass media şi unii dintre reprezentanţii corpului medical. Eu sunt în primul rând medic şi apoi sunt Ministrul Sănătăţii. Am o responsabilitate în ceea priveşte credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi şi am făcut în aceşti doi ani şi jumătate, începând cu investiţiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau managementului sanitar - toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitate sistemului de sănătate", a spus Rafila, într-o declaraţie de presă.
Marele regret al lui Alain Delon, înainte de a părăsi această lume: „Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează”
Ministrul a subliniat că îl preocupă în primul rând credibilitatea sistemului de sănătate.
"Eu nu am o problemă... nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la Ministerul Sănătăţii vreau să las lucrurile în ordine din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare, pentru ca oamenii să aibă încredere în sistemul de sănătate din România", a spus Rafila.
El a menţionat că şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon şi-a dat demisia şi că a fost găsit un înlocuitor în interiorul unităţii medicale. Totodată, a subliniat că au început demersurile pentru reabilitarea unor zone din spital.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete s-au prezentat, luni, la Palatul Victoria, pentru discuţii cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.