Caz șocant pe aeroportul Otopeni unde un bărbat și-a tăiat venele după ce a aterizat cu avionul. El venise cu o lamă în interiorul aeronavei și ar fi trecut de controale ținând obiectul ascuns în gură. Din primele informații, se pare că și Raed Arafat se afla în avionul respectiv.
După aterizarea din direcția Bruxelles a cursei Tarom RO 374, un pasager a devenit foarte recalcitrant, polițiștii de frontieră fiind solicitați pentru debarcarea pasagerilor.
La fața locului s-a constatat faptul că un cetățean român a avut o lamă ascunsă în gură și și-a tăiat venele.A fost chemată echipa medicală din aeroport care a oferit primul ajutor persoanei în cauză. Pasagerii care se aflau în avion au fost debarcați pe ușa din spate a avionului, îmbarcați într-un autobuz și transferați către controlul de frontieră.
Din verificările efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu este urmărit general și nu face obiectul nici unui consemn operativUlterior, acesta a fost preluat de o ambulanță SMURD și transferat la Spitalul Floreasca, însoțit și de un echipaj al Poliției de Frontieră. Cercetări.