”Ca urmare a atacurilor continue aduse la adresa mea, diseminate opiniei publice de catre postul de televiziune Romania TV, prin care, pe baza unor informatii care ar fi date pe surse, numele meu ar aparea in dosare de coruptie înstrumentate de DNA, am inaintat saptamana trecuta Directiei Nationale Anticoruptie o adresa in vederea stabilirii dacă mă aflu in calitatea de suspect sau inculpat in vreun dosar penal aflat pe rolul institutiei amintite anterior.
Astazi, in urma raspunsului DNA, pe care il atasez mai jos, se constata clar ca numele meu NU apare asociat vreunei calitati de suspect sau inculpat in cauzele penale instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie.
Doresc sa multumesc celorlalti reprezentanti media care nu au preluat aceste informatii neprobate, neadevarate, care au rolul evident de a-mi prejudicia imaginea publica”, a scris Raed Arafat pe Facebook.