„În data de 5 septembrie a.c, centrala nuclearoelectrică Zaporojie a fost decuplată în mod deliberat de la reţeaua naţională de electricitate dar continuă să-şi asigure alimentarea cu energie electrică a sistemelor de siguranţă prin intermediul generatorului electric al unităţii în funcţiune. Suplimentar, în caz de necesitate, alimentarea cu energie electrică necesară pentru menţinerea în siguranţă a reactoarelor se poate realiza şi prin intermediul generatoarelor diesel de urgenţă. Totodată, menţionăm că măsurătorile de radioactivitate efectuate atât la nivelul teritoriului Ucrainei, cât şi la nivel naţional, confirmă valori normale, corespunzător fondului natural de radiaţii", se menţionează în comunicat.
„În România, nivelul radiaţiilor este monitorizat permanent prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Specialiştii din Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 şi le transmit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naţionali şi internaţionali, precum şi a populaţiei", subliniază comunicatul.