"RADET anunţă, miercuri, 13 ianuarie 2016, că va opri furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzire la şase puncte termice, care alimentează un număr de 69 de blocuri, până la ora 24.00, pentru efectuarea unor lucrări programate în zona bulevardului Ion Mihalache din Sectorul 1 al Capitalei.
Decizia începerii acestor lucrări a fost luată având în vedere temperaturile exterioare pozitive, precum şi prognoza meteo anunţată cu valori în scădere pentru zilele următoare", se arată într-un comunicat al RADET.
În plus, echipele Regiei mai efectuează lucrări de reparaţii ale unor avarii, în zona Palatului Cotroceni, pe Bulevardul Geniului din Sectorul 6 şi pe Splaiul Unirii între Calea Vitan şi Şoseaua Mihai Bravu şi stradă Ion Minulescu din Sectorul 3, care însă nu afectează furnizarea încălzirii şi a apei calde către populaţie.
"Ne cerem scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că echipele RADET, lucrează în regim continuu şi depun toate eforturile pentru a finaliza în cel mai scurt timp aceaste lucrări, procedând la reluarea treptată a furnizării agentului termic către toţi consumatorii afectaţi, acolo unde acesta a fost sistat.
Va reamintim, pe această cale, că din durata totală a intervenţiei la o avarie sau lucrare, perioada cea mai lungă de întrerupere a furnizării energiei termice către consumatori este cauzată de golirea instalaţiei şi ulterior, după intervenţia propriu-zisă, încărcarea sistemului pentru reluarea furnizării încălzirii şi a apei calde către blocuri", potrivit sursei citate.
Reţeaua de termoficare, care aparţine patrimoniului public al Municipiului Bucureşti, are o vechime de peste 40 de ani. Cei aproximativ 975 km de reţea primară şi alţi 2.970 km de reţea secundară nu au fost înlocuiţi până în prezent.
La începutul lunii ianuarie, bucureştenii din cartierele Militari şi Drumul Taberei au stat mai multe zile în frig, din cauza unei avarii la un cazan al ELCEN.
Sursa: Ziare.com.