Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a anunţat luni reluarea activităţii Punctului de Informare Turistică, amenajat în Pasajul Universităţii.
"Bucureştenii şi turiştii sunt bineveniţi să redescopere farmecul Bucureştiului de odinioară şi să afle noutăţi despre Capitala României, într-o atmosfera caldă, alături de personalul care va oferi informaţii profesioniste la orice întrebare legată de aspectul turistic al oraşului.
Administratorii de obiective turistice şi organizatorii de evenimente sunt aşteptaţi să îşi prezinte, în interiorul Punctului de Informare Turistică, atracţiile, produsele şi tarifele pentru anul 2019.
Agenţiile de turism din ţară şi de peste hotare sunt invitate să viziteze Centrul de Informare şi să găsească, împreună cu personalul, cele mai bune variante de realizare şi îmbunătăţire a circuitelor turistice", se spune în comunicatul PMB.
Programul de funcţionare pentru perioada următoare este: Luni-Duminică: orele 10.00-18.00