Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Moldova că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, circulația prin punctele de control trecere a frontierei Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți Prut și Sculeni-Sculeni este restricționată.
Se recomandă cetățenilor români consultarea site-ului Poliției de Frontieră, unde se pot vizualiza, în timp real, timpii de așteptare.
De asemenea, se recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chișinău: +37322260737 şi +37322260747, Consulatului General al României la Bălți: +37323180001; +37323180005 și Consulatului General al României la Cahul +37329980001; +37329980002, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.