În amintirea vremurilor în care se dedicau ode pentru orice ctitorie, a fost lansată o melodie unde este lăudată construcția rutieră...care se dezmembrează bucată cu bucată.
Cântecul este compus de formația Azur și este dedicat podului peste Dunăre de la Brăila și europarlamentarului Mihai Tudose. „La podul lui Tudose să venim/Haideți să facem poze, să zâmbim”, sunt câteva din versurile melodiei cu care formația de muzică de petrecere speră să dea lovitura.
Noua piesă a formației lăutărești se numește „Podul lui Tudose de la Brăila”, iar, în descrierea videoclipului încărcat pe YouTube formația explică: „Podul de la Braila s-a realizat prin curajul, dorința și riscul Primului ministru TUDOSE. A adus o mare onoare Brăilei. Va rămâne în istorie”.
Refrenul melodiei este dedicat europarlamentarului brăilean care era premierul României în momentul în care a fost lansat proiectul privitor la podul peste Dunăre de la Brăila.
„La podul lui Tudose să venim/Haideți să facem poze, să zâmbim/ Să ai o amintire în viața ta cu podul de la Brăila”, cântă cei de la Azur.
Mihai Tudose are o parte a melodiei care îi este dedicată: „Curajos peste măsură/ Doar cu o simplă semnătură/A semnat ca un bărbat și avem podul cel mai înalt”.
CNAIR a făcut publice cifrele: sute de șuruburi era slăbite pe Podul de la Brăila
Șlagărul îi îndeamnă pe români să viziteze podul peste Dunăre de la Brăila.
„S-a deschis podul la Brăila/Mă duc să îmi iau mașina/ Să o iau pe nevastă mea și să trecem Dunărea (...) Prieteni din toată țara/Din Brașov sau Timișoara/Sus pe pod când vă aflați/ Brăila să n-o uitați”.
S-a aflat motivul pentru care asflatul de pe podul suspendat din Brăila este făcut zob