"Am decis sa sustinem o stare intermediara, pe o perioada limitata de timp, care sa asigure trecerea spre o stare de normalitate", a spus Romascanu, in cadrul unei conferinte de pressa sustinute, astazi, la sediul PSD.
Potrivit senatorului PSD, "starea intermediara" cuprinde urmatoarele amendamente:
- nu poate depasi o perioada de maximum 15 zile
- presupune deschiderea spitalelor pentru pacientii cronici, non-COVID
- deschiderea bisericilor
- achizitii publice realizate cu licitatii transparente
- restaurantele din hoteluri sa fie deschise pentru familiile cazate cu copii
"Fara aceste masuri, legea trimisa in Parlament nu va fi votata!", avertizeaza Romascanu.
Totodata, el a precizat ca PSD este minoritar in Parlam in acest moment, iar Guvernul, "asa cum a gasit majoritate sa ajunga la Palatul Victoria, sa gaseasca si pentru trecerea acestui proiect de lege".
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al PSD a anuntat ca social-democratii vor depune în Parlament un proiect de lege privind sprijinirea operatorilor din industria HORECA, prin care se acordă mai multe facilităţi cu două condiţii - păstrarea locurilor de muncă şi stabilitatea tarifelor.
Potrivit acestuia, proiectul de lege propune eşalonarea plăţii impozitului pe veniturile din salarii pe trei luni după încetarea "stării excepţionale", iar cei care achită la timp să beneficieze de o bonificaţie de 10%.
Cazarea, masa şi transportul în scopuri turistice să fie scutite de plata TVA până la sfârşitul anului 2020 pentru reducerea costurilor suportate de populaţie şi încurajarea turismului intern, mai propun social-democraţii.
"Statul susţine contravaloarea tichetelor de vacanţă acordate de orice angajator, stat sau privat, în cuantum de 1.450 de lei pe angajat pentru anii 2020 şi 2021. Sistem de vouchere pentru ca agenţiile turistice să poată reprograma serviciile pe care a încasat banii, dar nu le-a putut presta şi ajutoare nerambursabile completate cu garanţii de către stat la creditele pentru investiţii prin Programul pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare, aşa cum este prevăzut în programul economic cu cele 28 de măsuri, prezentat de PSD", prevede proiectul.
Proiectul de lege este în formă finală şi, "probabil, mâine" va fi depus la Parlament, a mai spus Romascanu.