"Am făcut un calcul cu inflația și cu ce s-a întâmplat în ultimul an cu creșterea de prețuri, avem soluția, avem sursa", a declarat deputatul PSD Marius Budăi.
Întrebat dacă social-democrații vor renunța la majorare, Budăi a replicat: "PSD nu renunță pentru că avem și soluții, și justificări de ce solicităm acest 11%. Noi vom arăta că sunt soluții."
În ceea ce privește poziția Ministerului Muncii, acesta a explicat: "Vor urma discuțiile cu finanțiștii, apoi decizia politică."
"În spațiul public s-a avansat un procent între 6 și 12%. Noi am justificat de ce am venit cu 11%. Considerăm că acest procent nu este pentru a-i îmbogăți pe părinții, pe bunicii noștri, ci pentru a le apăra cât de cât puterea de cumpărare pentru ce s-a întâmplat în această perioadă cu prețurile", a încheiat Budăi.