„PSD solicită conducerii USR să aplice în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, exact aceleași standarde de integritate pe care le-au pretins altor politicieni acuzați de fapte penale și de incompatibilitate. Conducerea USR are obligația morală de a convoca, de urgență, o ședință pentru suspendarea din partid a doamnei Clotilde Armand, până când aceasta își va rezolva problemele cu justiția.
În caz contrar, tot discursul USR privind integritatea funcției publice se dovedește a fi pură demagogie. În cazul doamnei Armand, nu mai e vorba doar de declarații politice sau de speculații de presă. Este o acuzație oficială, din partea Agenției Naționale de Integritate care a inițiat o procedură în justiție împotriva doamnei primar, pentru fapte penale și incompatibilitate”, potrivit unui comunicat de presă.
„Acuzațiile care i se aduc primarului Sectorului 1 sunt „cu atât mai grave dacă ținem cont că faptele incriminate au avut loc în perioada februarie-august 2022, adică exact atunci când străzile din sector erau pline de gunoaie și de șobolani, în timp ce locuitorii Sectorului 1 sufereau din cauza mizeriei, doamna primar considera că merită să-și crească salariul cu 30%, fix pentru așa-zisa gestionarea a proiectelor anti-corupție”, mai consideră PSD.
Clotilde Armand - primarul Sectorului 1 este acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) că, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
Clotilde Armand spune că a comunicatul ANI și spune că a respectat legea.