”CEx luni 15 iulie, ora 12, la P. Parlamentului sala grupului PSD "Ovidiu Șincai" nivel 1M”, a fost anunţul făcut anunță PSD, potrivit Mediafax.
Între miniştrii ale căror nume au fost vehiculate pentru remaniere se află Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, Carmen Dan, ministrul de Interne, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor şi chiar Petre Daea, ministrul Agriculturii, au declarat surse din partid.
Dan şi Daea ar urma să fie remaniaţi pentru că sunt percepuţi drept apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, în timp ce Suciu ar urma să fie schimbat pentru că a candidat împotriva lui Eugen Teodorovici pentru funcţia de președinte executiv al PSD.
Nemulțumiri în PSD ar exista și față de ministrul Justiției Ana Birchall, dar Viorica Dăncilă nu ar fi luat nicio decizie în acest caz.