Anunțul legat de moțiunea de cenzură a fost făcut de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a afirmat, joi seara, într-o emisiune televizată, că PSD va înainta moţiunea de cenzură la adresa Guvernului după ce PNRR va fi depus la Comisia Europeană, pentru a nu fi acuzat că se opune atragerii fondurilor europene. Totuși, spune Ciolacu, moţiunea va fi depusă în actuala sesiune parlamentară
"De la zi la alta se strâng şi mai multe argumente. Am zis să depăşim, totuşi trebuie să fie depus acest Plan Naţional de Redresare Rezilienţă, să nu fie folosită moţiunea PSD-ului că am fi împotriva atragerii acestor sume. Suntem împotriva răspândirii acestor sume pe consultanţă sau pe clientelă politică. (...) Vă spun foarte clar: noi nu vom depune moţiune ca să facem jocurile din interiorul PNL-ului sau din interiorul acestei coaliţii de conjunctură, a perdanţilor. Vom depune moţiune de cenzură pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa. Vom ajunge la un grad de îndatorare de peste 60%. Orice stat, când depăşeşte 60%, intră direct în infringement. Avem un deficit mult prea mare să-l poată suporta românii în acest moment”, a declarat Ciolacu.
El a adăugat că PSD va trimite şi liderilor AUR textul moţiunii de cenzură înainte ca acesta să fie depus, pentru ca aceştia să-l "lectureze şi să aibă eventuale adăugiri sau modificări", în aşa fel încât moţiunea să fie una a întregii opoziţii.
"Această coaliţie nu are cum să funcţioneze mult timp. Ei nu-s veniţi la masă în aceeaşi logică, în aceleaşi familii, nu au experienţa necesară de a gestiona acest volum de muncă care trebuie gestionat în acest moment în România”, a mai spus liderul PSD.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, social-democrații exclud o coaliţie de guvernare cu PNL, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură ar avea succes.
Florin Cîțu a făcut o scurtă declarație, ieri, la finalul întâlnirii cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, premierul rezumându-se să spună că este primul proiect pe care un guvern îl discută cu toți actorii implicați în viața socio-politică și economică. În declarația făcută, șeful Executivului a ținut să menționeze că Opoziția distorsionează mesajele venite de la Putere.
"Am arătat deschidere pentru toata lumea, ceea ce n-am văzut la PSD. Cred că e o lecție pentru toată lumea. A fost o întâlnire bună, au fost și chestiuni politice abordate, dar întâlnirile trebuie să fie pe repede înainte pentru că trebuie să trimitem PNRR-ul. Ne-am întâlnim cu sindicate, patronate, partide politice. Din delegația PSD au făcut parte și reprezentanți ai organizațiilor sindicale. Surprinzător, dar asta este. Am prezentat PNRR, elemente de reformă. Reformă pe care o așteaptă românii și este apreciată de Comisia Europeană. Am intrat și în detalii, în ordonanța… Am prezentat toate capitolele, cu bugetele aferente”, a afirmat Florin Cîțu, joi seara, la finalul întrevederii cu Ciolacu.