"Mi-e tare frică ca de la acest război din Siria să nu pornească un al Treilea Război Mondial. E foarte complexă. Problema în Siria are rădăcini mult mai vechi decât acest conflict, care a fost declanșat acum. Își are originile încă de la formarea statului sirian. În momentul în care Siria a fost împărțită pe regiuni, pe criterii etnice, au apărut primele divergențe. De asemenea, în momentele în care au fost eliminate partidele politice (...) și a fost o conducere unică - Hafez al-Assad și acum fiul lui, care era stomatolog la Londra, a fost adus în Siria.
În Constituția siriană scria, atunci, că nu poți să devii președinte dacă nu ai 40 de ani. Peste noapte au întrunit Parlamentul și au votat, Bashar al-Assad avea 34 de ani și au votat că de la 33 de ani poți să candidezi la președinție și peste noapte l-au făcut președinte. Normal că anumite cercuri aveau anumite interese și l-au dus acolo unde au dorit ele.
Rădăcinele conflictului sunt foarte vechi. Faptul că se dorește o oarecare democrație (...) să se exporte cam același model din vest, e greu, nu prinde. Democratizarea vieții sociale, politice este necesară, dar aceasta trebuie făcută treptat. Arderile de etape nu duc la lucruri bune. Rușii au baze militare în Siria, au interese majore la Marea Mediterană, vor să controleze și ei ce se întâmplă în Marea Mediterană, nu numai NATO și atunci luptă cu toate forțele pentru a-și păstra avantajele strategice pe care le au, având un picior în Siria", a declarat Dumitru Prunariu.