"Eu, ca ministru, nu aș vrea să fac niciun fel de comentariu cu privire la Hexi Pharma, este o investigație în curs, este la nivel de Parchet. Ceea ce pot eu să spun public este că societatea are o așteptare legitimă să afle dacă alegațiile acestea sunt adevărate sau nu. Și cum există o așteptare foarte mare, i-am rugat pe procurori, nu pe procurorii de caz, că nu vorbesc cu ei, dar în discuțiile cu procurorul general am spus că o asemenea așteptare publică, mai ales într-o chestiune de sănătate publică, ce este foarte gravă, reclamă și rezolvarea cu celeritate a acestui caz, ca lumea să știe dacă se confirmă sau nu se confirmă. Și dacă se confirmă acuzațiile sau investigația de presă, atunci trebuie luate măsuri urgente pentru că altfel pierdem încrederea, deja foarte șubredă, în sistemul de sănătate publică", a spus Raluca Prună, potrivit Agerpres.
Ministrul român al Justiției a făcut declarația în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu jurnaliștii moldoveni, la care a participat și omologul său, Vladimir Cebotari, la finalul vizitei oficiale pe care a desfășurat-o în Republica Moldova alături de premierul Dacian Cioloș.