Curtea Constituţională a României a amânat pe 11 decembrie decizia în ceea ce priveşte sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Pe 28 noiembrie, în şedinţă publică a CCR, au fost prezentate punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului Public. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.
Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.